Weekend presărat cu arome grecești la Grecia Panorama

Cea de-a doua ediție a evenimentului Grecia Panorama, a avut loc weekend-ul acesta la World Trade Center din București și a găzduit peste 2500 de vizitatori pe parcursul celor două zile. Aceștia s-au bucurat de atmosfera primitoare și de farmecul tipic elen, intrarea fiind liberă.
Evenimentul a fost organizat sub conceptul “Be a Greek for a day!”, iar atmosfera tipic grecească a fost la ea acasă: muzică, dansuri tradiționale, oferte de vacanță, degustări de produse autentic grecești.

Grecia_Panorama_2018-1024x576
Festivalul gusturilor grecești a reunit peste 20 de parteneri și producători selectați exclusiv prin prisma calității produselor.
De la festival nu au lipsit standurile cu specialități culinare grecești, cele mai apreciate fiind brânzeturile, măslinele și uleiurile. Vizitatorii nu au fost deranjați să aștepte la coadă, pentru a gusta din deliciile oferite de producători.
Amfitrionul evenimentului, Daniel Buzdugan, a întreținut atmosfera pe durata întregului eveniment și a interacționat cu toți oaspeții, pe care i-a invitat să deguste bunătățile prezentate de producătorii autohtoni.
Pentru că dansurile nu puțeau lipsi, pe scenă au urcat ansamblurile de dans de la Uniunea Elenă diRomânia, care au creat o atmosferă spectaculoasă, autentic grecească. Micuța Antonia cunoscutpublicului ca "The Greek Diamond”, în vârstă de doar 9 ani, a promovat muzica tradițională autentigrecească cu un recital instrumental baglamadaki de excepție.

 

Capture

 

Cel mai experimentat chef pe bucătăria mediteraneană și cel mai cunoscut din România, chef Joseph Hadad, a fost invitatul special al evenimentului, surprinzând publicul cu un spectacol culinar de excepție, prin prepararea celei mai mari salate grecești din România.
Surprizele au fost numeroase, organizatorii având pregătite o serie de cadouri, ce au fost oferite oaspeților, pe parcursul ambelor zile, la standul Miticului Penopolez, una dintre cele mai frumoase regiuni din Grecia și partener principal al evenimentului,. Au fost oferite peste 80 de cadouri, printre care puieți de măslini, aduși direct din Grecia, ulei de măsline Terra Creta și multe alte premii speciale, oferite de Green Cola, Olympus România, Alexandrion Group și Terra Creta România.
Organizatorii au pus la dispoziția doritorilor și un autobuz ce a ajuns din oră în oră în piața Română și a asigurat transportul gratuit până la World Trade Center, atât sâmbătă, cât și duminică.

Grecia Panorama a beneficiat de suportul Uniunii Elene din România, alături de care a creat programul special de pe parcursul celor două zile. Mulțumirile speciale se îndreaptă către președintele Uniunii Elene din România, dl. Dragoș Gabriel Zisopol.
Evenimentul s-a desfășurat sub auspiciile Ambasadei Greciei în România, Organizației Naționale de Turism a Greciei, Camera de Comerț Bilaterală Eleno – Română, SETE, Hellenic Chamber of Hotels, Hellenic Hotel Federation și fedHATTA, precum și cu sprijinul Meridiane Travel & Events și agenția de comunicare Brandelligence.

Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Nu sunt comentarii

    Intorduceti codul de siguranta

    captcha