Vanata gratinata cu cascaval, mozzarella si parmezan – idontwannabeyouanymore, Billie Eilish

Cine esti?

La finalul zilei, cine esti? La finalul saptamanii, cine esti? Dar la finalul anului?

Esti ceea ce vezi in oglinda? O fata mai mult sau mai putin comuna care uneori iti poate influenta traseu. Si te bazezi pe ea daca nu ai substanta. Sau din contra, iti poate pune piedici in lumea asta plina de cusur si superficialitate.

Esti ceea ce crezi despre tine? Suntem subiectivi si gasim motivatii pentru a ne justifica „eu-ul”. Si uneori ce crezi despre tine este contrazis de comportamentul celor din jurul tau.

Esti ceea ce ti-ai dori sa fii? Atunci din start nu esti.

Esti ceea ce-ti spun altii? Si ce-ti spun? Si esti ceea ce spun? Sau spun exact ceea ce esti? Linia este fina intre interes, necesitate si sinceritate.

Si ce te faci daca nimeni nu-ti mai spune? Inseamna ca incetezi sa mai fii?

Si daca nu-ti place cine esti?

Te maschezi.

Vanata gratinata cu cascaval, mozzarella si parmezan

Ingrediente vanata gratinata cu cascaval, mozzarella si parmezan:

  • 1 vanata medie/mare
  • 2 oua
  • faina
  • ulei
  • 1/2 rotita de cascaval
  • 1 bila mozzarella
  • sos de rosii
  • parmezan
  • usturoi
  • busuios
  • 3-4 rosii/1 conserva de rosii

Incinge cuptorul la 180° C.

Prepara mai intai sosul: pune 2-3 catei de usturoi intr-o tigaie cu ulei (uleiul sa nu fie incins, astfel usturoiul nu se va arde si-si va elimina treptat aroma). Cand incepe sa miroasa frumos a usturoi prajit, adauga cateva frunze de busuioc taiate fin si rosiile pasate (sau conserva de rosii maruntite). Sare si piper. Lasa pe foc vreo 10-15 minute. Adauga putina apa daca este necesar. Putina – nu vrem un sos diluat.

Vanata gratinata cu cascaval, mozzarella si parmezan 4

Vanata curat-o cu curatatorul de legume. Nu arunca fasiile de coaja  – daca le tai julien subtire si le prajesti in uleiul in care ai facut pane-ul de vanata, vrei obtine niste chestii crocante foarte bune si utile pentru plating(chestiile alea negre ce le vezi in poza).

Apoi taie vanata decojita felii cam de juma’ de centimetru, trece fiecare felie prin faina pe ambele parti si apoi prin ouale batute . Pune feliile la prajit intr-o tigaie cu ulei.

Taie feliute de cascaval (nu foarte subtiri) si rupe bucatele de mozzarella.

Vanata gratinata cu cascaval, mozzarella si parmezan2

Intr-un vas micut rezistent la caldura poti incepe sa asamblezi preparatul: o vanata pane, sos de rosii, cascaval, mozzarella si iar vanata, sos de rosii, cascaval, mozzarella, vanata si parmezan ras.

Alege felii de vanata de aceleasi dimensiuni pentru turnulete – asa vei avea un aspect mai frumos la mancarii.

Poti pune si toate turnuletele intr-un singur vas, daca iti intra.

Pune la cuptor pentru 12 minute la 180°.

Cand servesti, pune deasupra coaja de vanata crispy pe care ai prajit-o.

Vanata gratinata cu cascaval, mozzarella si parmezan3

Nu stiu cine sunt.

Stiu ce fac, dar nu stiu cine sunt.

Poate ca nu-s suficient de coapta…

Enjoy!

Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Nu sunt comentarii

    Intorduceti codul de siguranta

    captcha