Design de interior. Pentru caini

Ea este Tasha. Golden Retriever. 2 ani.

 

Are un viitor stralucit ca designer de interior.

Si-a descoperit pasiunea pentru design pe la vreo 6 luni.

Ii plac pernele decorative – le remodeleaza dupa principii stiute doar de ea, peretii – face teste asupra calitatii gletului, si covoarele – sapa neobosita in ele…reaseaza tesatura!

Sigur, nu uitam de pantofi. Doar vorbim despre o ea. Este foarte selectiva si are un bun gust desavarsit – alege doar pantofii noi, si scumpi…

Desi ii este strict interzis sa se urce pe canapea, gaseste momentul oportun, noaptea, spre disperarea stapanei, sa se lafaie si sa viseze frumos intre pernele canapelei de culoare gri inchis. Nu uita sa se tavaleasca bine. Considera ca firele de par alb-aurii dau nota de culoare pe fondul cenusiu.

Viata cu un caine in apartament are provocarile ei. Mai ales cand vorbim despre un caine de talie mare.

Cand vorbim despre doi caini (am si un bishon maltez in portofoliu), trairile sunt contradictorii: ai o viata foarte activa, interesanta, frustranta si vesela .

Nici Cookie nu sta departe de canapea. Tot pernele il atrag…

FullSizeRender

Cand iti asumi un caine, casa devine spatiul locativ atat al stapanului cat si al patrupedului. Si este necesar sa existe un set de reguli si solutii, astfel incat “colocatarii” sa fie in armonie deplina. Iar designul de interior este necesar sa fie ajustat in concordanta cu nevoile fiecarei “tabere”.

In primul rand, oricat de escroci sentimentali sunt puii, invatati-i sa doarma in “patul” lor.

designer-de-interior-tasha-2

Nu, masa de cafea din living nu poate fi cosiderata pat (locul preferat de dormit al Tashei cand avea 3-4 luni…bine ca a crescut!)

Cel mai potrivit este sa amplasati patul cainelui acolo unde se odihneste cel mai des. Daca il obligati sa stea unde vreti voi, o va lua ca o pedeaspa…

designer-de-interior-tasha-3.1

Si daca nu stabiliti reguli clare de la inceput, pedepsiti veti fi voi..cu curatatul canapelei.

Si evitati si masura drastica de a parca aspiratorul pe canapea. Eu asa procedez cu Tasha – aspiratorul este monstrul copilariei ei, de care se teme si acum groaznic. Totodata, aspiratorul este elementul central si inestetic din livingul meu, tinand cont ca troneaza pe canapea si nu in locul special amenajat. Cand am musafiri, ma scuz pentru aspirator si-l dosesc rapid. Asta e!

Pe langa locul de dormit destinat celui mai fidel prieten, creati-va si un loc special pentru obiectele lui personale – altfel veti cauta jumatate de zi periile speciale, lesa, zgarda…prosoapele. Este important sa aveti mereu minim 2 prosoape destinate patrupedului. Cand ploua, Tasha se crede la SPA…si face impachetari cu namol

.designer-de-interior-tasha-8

Si daca tot suntem la bai de namol…ganditi baia astfel incat sa fie “pet friendly” si “owner happy”. Nu va puneti covorase albe, sau crem. Chiar nu are rost :)

designer-de-interior-tasha-5

 

Locul de luat masa – de preferat pe gresie. Tasha, mai ales in primul an de viata, se distra copios sarind efectiv cu labele-n castronul cu apa. Si oricat de mult tipai la ea, repeta operatiunea la nesfarsit. Deci gresie+balta=OK.

Mancarea: tineti-o intr-un recipient special. Are un miros aparte. Si nu vrem sa transformam casa intr-un pet-shop cu arome specifice.

Si aveti grija pe unde lasati mancarea. Personajul nostru principal, Tasha, a reusit perfomanta de a manca 4 capatani zdravene de usturoi copt in unt, ulei de masline si aromat cu rozmarin. O inteleg. Este prea bun sa-i rezisti. Si daca tot i l-am lasat la indemana, a profitat. Imi pare rau ca nu i-am topit si niste camembert alaturi. Macar avea o cina adecvata!

designer-de-interior-tasha-6

Limitati-le accesul pe zonele de parchet atunci cand nu sunteti acasa. Pentru ca, mai ales cand sunt pui, rateaza scutecele destinate..micilor scapari. Si adio parchet!

Daca aveti mocheta in majoritatea camerelor…nasol….aveti ceva de curatat…mai ales urme de labute…

Si cartile..tine-ti cartile la distanta. Au un apetit pentru ros,  pardon, citit, fantastic!

Pentru latrat….n-am ponturi. Si nici nu tine de designul interior al casei, mai degraba de educatie si, daca asta nu tine, poate o antifonare totala. Sau dopuri de urechi.

Asadar, sa recapitulam: atunci cand va ganditi sa faceti amenajari interioare pentru casa sau apartamentul vostru, tineti cont de talia si caracteristicile animalului de companie.

Sunt de preferat materialele ce pot fi spalate usor – husele, sunt imperios necesare pardoselile rezistente, si obligatorii locurile special create pentru animalul de companie.

Cat despre obiectele delicate…tineti cont ca un mic taifun se poate isca in casa…asa din senin…doar pentru ca animalul inteligent a descoperit ca are o coada dupa care este amuzant sa se invarta. Intr-un mod incontrolabil. Mult timp.

Viata alaturi de un animalut este plina de culoare. Si cu un minim efort puteti reduce considerabil micile inconveniente de convietuire. Si va puteti bucura de proiectul de design interior al casei voastre comune…fiecare in felul lui.

Pentru cele mai potrivite sfaturi, idei si implementari de design interior apelati la specialistii SpotOnDesign. Ii gasiti aici.

Pentru povesti amuzante cu caini , va stau la dispozitie :)!

designer-de-interior-tasha-7

Si pentru a sublinia calitatea de designer a Tashei, am decis sa fac publica pasiunea ei pentru bete. Cred ca tine mortis sa-si mai construiasca o casuta pe terasa..altfel nu-mi explic de ce cara acasa toate betele cu care se joaca.

M-am trezit si cu caramizi aduse pana-n pragul usii…cata harnicie !

Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Nu sunt comentarii

    Intorduceti codul de siguranta

    captcha